A+ A-
10 martie 2013

Calendar cursuri

După cum vă este cunoscut, în cadrul Proiectului FORTE, prin Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” se desfășoară o serie de cursuri cu tematici și subiecte diverse care se adresează personalului angajat al eparhiilor și unităților bisericești (protopopiate, parohii, mânăstiri, centre social-filantropice, etc), clerical, neclerical sau personal administrativ, precum și personalului ONG-urilor eparhiale sau partenere ale eparhiilor în diferite activități social-filantropice, misionar-pastorale și cu tineretul.

În acest moment, Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” are programate următoarele cursuri:
Manager Proiect cursul 1.
Acest curs se desfășoară pe parcursul a două module separate între ele de o perioadă de practică individuală și consultanță cu trainerii. Cursul este certificat ANC și se desfășoară la București după următorul program: primul modul 18-22.03. 2013, al doilea modul 08-12.04.2013. La curs se pot înscrie un număr maxim de 18 persoane care să parcurgă ambele module. Examenul poate fi susținut doar de absolvenții întregului curs.
Următoarele cursuri vor fi anunțate după stabilirea perioadelor și se vor desfășura până în luna august.

Extinderea perioadei de desfășurare a Cursului pentru Expert achiziții publice.
Cursul certificat ANC pentru Expert achiziții publice se va extinde până la numărul de 8 serii (28 persoane /serie) după următorul program:
cursul 3 18-22.03, București
cursul 4 01-05.04, București
cursul 5 13-17.05, București
cursul 6 27-31.05, București
cursul 7 17-21.06, București
cursul 8 01-05.07, București

După finalizarea acestor cursuri nu vom mai oferi formare pentru experți achiziții publice prin cursuri gratuite, dar vor fi organizate cursuri cu plată.

Managementul Serviciilor Social Filantropice, cursul 1, 08-10.04, București. Acest curs este dezvoltat pentru persoane/organizații care doresc sa inițieze servicii sociale sau acțiuni filantropice in comunități.
Următoarele cursuri vor fi anunțate după stabilirea perioadelor și se vor desfășura pana în luna august. De asemenea, pentru centrele eparhiale care doresc și pot selecta o grupă de 18 persoane care să participe timp de 3 zile la sesiunile intensive, se pot organiza grupe separate.

Formare De Formatori, 2 cursuri fiecare a câte 3 module.
Cursul certificat ANC, desfășurat pe parcursul a trei module de câte o săptămână fiecare, cu perioadă de lucru individual între module, este destinat tuturor celor care doresc să se implice în activitate de formare și învățare continuă.
Cursul va fi livrat în două serii de câte trei module fiecare, după următorul calendar:
Cursul 1 Modul 1 15-19.04. 2013, Modulul 2 27-31.05.2013, Modulul 3 08-12.07.2013.
Cursul 2 Modulul 1 13-17.05,2013, Modulul2 17-21.06,2013, Modulul3 22-26.07,2013.
Locațiile vor fi stabilite si comunicate ulterior.
Numărul de locuri este limitat la 16 pe serie. Examenul poate fi susținut doar de absolvenții întregului curs. După finalizarea acestor cursuri nu vom mai oferi formare pentru formare de formatori prin cursuri gratuite, dar vor fi organizate cursuri cu plată.

Competențe Sociale Și Civice/ lucrul în echipa, 1 curs  în perioada 02-05.04.2013, București
Cursul certificat ANC se desfășoară pe o perioadă de 4(patru zile) pentru a da participanților prilejul să dobândească o serie de competențe și abilități legate de lucrul eficient în echipă, coordonarea echipelor, abilități de comunicare și organizare.
Numărul maxim de participanți este de 20 de persoane.
Următoarele cursuri vor fi anunțate după stabilirea perioadelor și se vor desfășura până în luna august.

Managementul Resurselor Umane, curs certificat ANC.
Persoanele interesate de participarea la curs vor completa chestionarul pus la dispoziție pe site-ul Federației Filantropia urmând a fi ulterior contactați pentru stabilirea perioadelor de curs.
Vor fi organizate maxim 2 cursuri cu un număr de 20 participanți pe serie.

Participanți eligibili
angajați ai structurilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, personal clerical și neclerical;
angajați ai organizațiilor neguvernamentale, care au experiență de colaborare sau doresc pe viitor să dezvolte parteneriate sau colaborări cu instituții din cadrul Bisericii Ortodoxe Române

Aspecte logistice
se oferă prin proiect cazare, masă, materialele necesare participării la formare
este susținut prin proiect costul formării și decontare transport (7,5 l/100km)
cursurile vor fi organizate la București, în incinta Centrului pentru Formare Continuă “Dumitru Stăniloae” sau în alte locații ale proiectului, în funcție de ponderea participanților;

Acte necesare pentru înscriere și modalitătea de aplicare
Copie certificat naștere
Copie certificate căsătorie (daca s-a schimbat numele prin căsătorie)
Copie buletin/CI
Copii – diploma studii (nivel minim studii superioare, licență)
Curriculum Vitae în format Europass
scurtă scrisoare de intenție privind utilitatea acestei formări pentru activitatea dvs., iar pentru angajații ONG va fi prezentată și relația ONG (colaborări, interes pentru colaborare) cu structurile BOR

Aplicațiile complete vor fi  înregistrate în ordinea primirii pe e-mail. Vă rugăm trimiteți aplicațiile la adresa office@federatia-filantropia.ro. Pentru mai multe detalii ne puteți contacta și telefonic: 0735.533.374, Ina Rizoaica, 0735.533.369, Adriana Cojocaru.


BENEFICII:
în timpul proiectului cursurile sunt gratuite și se asigură cazare, masă, decontare transport (7.5l/100km);

pentru cursurile autorizate ANC, participanții care promovează examenul final primesc certificare ANC