A+ A-
5 august 2017

Finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean Bacău pentru Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”

Finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean Bacău pentru Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” 1

Pentru a putea rămâne fideli actualilor beneficiari, aparținătorilor acestora, viitorilor beneficiari, instituțiilor și partenerilor care ne recomandă ca fiind un punct important pe harta serviciilor destinate copiilor și vârstnicilor, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” depune la Consiliul Județean Bacău, în baza Legii 350/2005, în fiecare an, propunerea unui proiect social care să vină în ajutorul beneficiarilor prin creșterea calității vieții acestora.

Anul acesta, proiectul social este intitulat „Prevenție și recuperare prin servicii integrate în cadrul Centrului rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice – Hârja”. În urma sesiunii de evaluare și selectare a dosarelor de către Comisia de evaluare din cadrul Consiliului Județean Bacău, au fost declarate eligibile 15 ONG-uri din județul Bacău, instituția noastră primind aviz favorabil desfășurării proiectului propus pentru o finanțare nerambursabilă în valoare de 45.000 lei.

Scopul proiectului constă în abilitarea persoanelor vârstnice prin asigurarea și furnizarea serviciilor de tip integrat prin diverse activități, precum asigurarea beneficiarilor de servicii de calitate în următoarele domenii: kinetoterapie, terapie medicală și terapie ocupațională.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt reprezentați de 36 de beneficiari ai Centrului rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice – Hârja, de 20 de copii din cadrul Centrului de zi „Sf. Dionisie Exiguul” din cadrul asociației și de 50 de participanți estimați a fi prezenți la Simpozionul organizat în perioada 30 septembrie-01 octombrie.

Nici instituțiile de interes nu vor fi lipsite de avantaje, deoarece asociația, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, va desfășura un Simpozion la care se vor discuta informații de actualitate din domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice, iar prin prezența instituțiilor de interes, se va realiza un schimb informațional care, sperăm să aducă în final doar rezultate bune.

20 iunie 2017

Precaritate şi polarizare – provocare pentru activitatea social-filantropică

În perioada 20-22 iunie, în capitala Norvegiei, Oslo, are loc Adunarea Generală a organizației Eurodiaconia, organizație cu reprezentare europeană, ce are în componență 46 de membri, ONG-uri care funcționează pe fundamente creștine din 32 de țări.

La acest eveniment participă, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o delegație a Federației Filantropia, formată din Pr. Ciprian Ion Ioniță – președinte Federația Filantropia, Pr. Cristian Pavel – Director executiv Fundația Filantropia Timișoara și Dl. Igor Belei – Director executiv Misiunea Socială Diaconia.

Temele principale de discuție sunt lipsa locurilor de muncă, vulnerabilitatea sistemelor sociale din țările membre ale Uniunii Europene și ale țărilor nordice și răspunsul pe care organizațiile sociale creștine îl pot oferi în fața valurilor succesive de emigranți.

În cadrul grupurilor de lucru au fost abordate subiecte precum: specializarea personalului în instituțiile cu caracter social, legătura dintre drepturile omului și slujirea filantropică, responsabilitatea Uniunii Europene în crearea de politici sociale, accesarea de fonduri europene: dificultăți și soluții strategice, etc.

Participanții la eveniment au avut posibilitatea de a efectua vizite de studiu la sediile unor servicii sociale cu specific divers: centre dedicate grupurilor multiculturale minoritare, centre de voluntariat, centre interdisciplinare pentru sănătate mentală, birouri ce oferă suport pentru înființarea organizațiilor neguvernamentale, centre de sprijin pentru persoane ce suferă de adicție de droguri, centre pentru emigranți care nu dispun de acte de identitate, centre ce oferă suport pentru persoanele stigmatizate, etc.

Delegația Federației Filantropia a apreciat ca pozitiv contactul și schimbul de idei și experiență cu experți și slujitori din instituții cu caracter social la nivel european și a subliniat nevoia unor parteneriate sustenabile și a unor proiecte care să fie utile pe termen scurt, mediu și lung , în beneficiul persoanelor aflate în nevoie, atât din România, cât și din țările europene în care au ales să trăiască.

10 decembrie 2013

„Zambet de copil” in ajun de Mos Nicolae, la Valcea

valceaIn ajun de Mos Nicolae, scolarii si prescolarii din Dumbrava, Lungesti, Lunca Stanesti si Fumureni si beneficiarii Centrului de Ingrijire si Asistenta Sociala din comuna Lungesti, judetul Valcea, au primit daruri de la reprezentantii Asociatiei Codrii Mamului – Fumureni, ai Arhiepiscopiei Ramnicului si a Scolii Militare de Subofiteri Jandarmi „Grigore Alexandrescu Ghica” Dragasani. Mosul le-a adus copiilor materiale educative, carti, rechizite, dulciuri, jucarii si alimente.

Actiunea este parte a proiectului „Zambet de copil”, desfasurat de catre Asociatia Codrii Mamului – Fumureni in parteneriat cu Arhiepiscopia Ramnicului, proiect ce are ca scop dezvoltarea durabila a comunitatilor prin cresterea gradului de educatie al generatiilor viitoare. „Acest proiect are ca scop cresterea gradului de educatie in randul comunitati, prin cresterea accesibilitatii la educatie a copiilor de varsta prescolara si scolara, precum si prin incurajarea si educarea parintilor asupra avantajelor educatiei de la o varsta frageda” a relatat doamna avocat Ramona Elena Bacaran, Presedinte al Asociatiei „Codrii Mamului–Fumureni”.

Organizatorii evenimentului au fost Arhiepiscopia Ramnicului in parteneriat cu Asociatia Codrii Mamului – Fumureni (ACMF) carora li s-au alaturat Apa Nova Bucuresti S.A., Scoala 195 Bucuresti, sectorul 3, SC Nurvil SRL, SC Boromir, Hotel Bliss si SC Metro SRL. valcea 1

 

Pentru mai multe detalii puteti accesa linkul http://www.arhiram.ro/stiri/2013/12/proiectul-zambet-de-copil-desfasurat-comuna-lungesti-valcea 

03 decembrie 2013

Primul concurs de proiecte de finantare din Federatia Filantropia

In perioada septembrie-noiembrie 2013, Federatia Filantropia prin Centrul pentru Formare Continua Dumitru Staniloae, in parteneriat cu Banca Comerciala Romana-BCR si Fundatia Erste, a organizat un concurs de proiecte de incluziune sociala avand ca obiectiv principal cresterea sanselor de integrare sociala a persoanelor provenind din categorii sociale defavorizate, precum si cresterea capacitatii acestora de autoajutorare.cladire Federatie

Solicitantii eligibili au fost organizatiile membre ale Federatiei Filantropia. Acestia au putut depune proiecte cu valori cuprinse intre minim 6.250 lei si maxim 55.000 lei din care 80% constituiau finatarea nerambursabila si 20% contributia solicitantului. Perioada de implementare este de 6 luni.

Concursul a avut doua etape: prima a presupus depunerea unei scrisori de intentie in cuprinsul careia sa fie prezentata in rezumat ideea de proiect si schita de buget. In aceasta etapa au fost inscrise 15 idei de proiect. Unele organizatii au optat sa depuna proiecte in parteneriat cu eparhiile, consolidandu-se capacitate de implementare si de sustinere post-proiect. Din cele 15 idei de proiect, echipa de evaluatori a selectat 13 pentru etapa a doua. Dupa selectie, echipa de evaluatori a formulat recomandari generale, valabile pentru toti concurentii, dar si recomandari individualizate.

In etapa a II-a, organizatiile calificate au trecut la elaborarea detaliata a proiectului (inclusiv planuri de fezabilitate si de sustenabilitate) si a bugetului aferent.

Evaluare finala si selectia s-a desfasurat in perioada 18-28 noiembrie 2013. Pentru selectie a lucrat o echipa mixta alcatuita din reprezentanti din board-ul Fundatiei ERSTE, specialisti din cadrul Departamentului Comunicare Interna si Comunitate din Directia Comunicare a BCR si responsabili ai Federatiei Filantropia. In 29 noiembrie 2013 au fost anuntate cele 4 proiecte declarate castigatoare:

  1. ”Ciupercaria Sf. Sava”. proiect propus de Fundatia pentru Copii Sfantul Sava de la Buzau;
  2. ”Fii apicultor, fii darnic!”. proiect propus de Asociatia Codrii Mamului-Fumureni in parteneriat cu Arhiepiscopia Ramnicului;
  3. „Daca batranetea ar putea si tineretea ar sti”. program propus de Asociatia Sfantul Voievod Stefan cel Mare Harja;
  4. ”Şcoala Christiana – Centru de Zi”. Proiect propus de Asociaţia Filantropica Medical-Crestina CHRISTIANA – Filala Cluj

S-au apreciat in mod pozitiv proiectele ramase in competitie. S-a constatat totusi ca unele propuneri de proiect nu au operat toate indreptarile mentionate ca necesare in observatiile si recomandarile echipei de evaluare. Exista insa premise ca, pentru editiile viitoare, competitia sa fie mai stransa si cu propuneri mai multe si, cel putin, la fel de bune ca cele castigatoare.

Pana la finele lunii decembrie, organizatiile castigatoare vor fi invitate sa semneze contractele de finantare. In perioada de implementare, donatorul cat si reprezentantii Federatiei Filantropia vor monitoriza si audita, dupa caz, activitatile propuse spre finantare.

Acest concurs reprezinta o prima etapa in planul de extindere si diversificare a activitatilor Federatiei Filantropia.

03 decembrie 2013

Un nou centru rezidential pentru batrani la Harja

Sambata 23 noiembrie 2013, Asociatia ”Sf. Voievod Stefan cel Mare”, membra a Federatiei Filantropia, a  inaugurat, in prezenta Preasfintitului Ioachim Bacauanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului si a Inaltpreasfintitului Ioan, Episcopul Covasnei si Harghitei, noul camin al Centrului social – medical pentru persoane varstnice din satul Harja, jud. Bacau.IMG_0938

Centrul ofera servicii de ingrijire rezidentiala pentru batrani in camere de tip apartament sau garsoniera cu 1, 2 sau 3 locuri. Acestea sunt integrate intr-un program complex de ingrijire care cuprinde si  servicii medicale, fizio, kineto si ergo terapie si actiuni specifice de integrare a bunicilor si bunicelor care locuiesc in comunitatea Centrului si in comunitatea locala. Capacitatea noului corp al Centrului este de 80 locuri care se adauga la cele 49 existente.

Costurile investitiei incepute in 1 octombrie 2010 s-au ridicat la 2.955.000 lei din care 1.282.150 lei au fost asigurati din fonduri proprii si donatii. Restul sumei a fost acoperita cu o finantare primita de la Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice si cu fonduri primite de la Primaria Oituz.

In aceeasi zi a fost inaugurata si ferma de animale a asociatiei, care va acoperi o parte din necesarul de alimente pentru rezidentii complexului social – medical, pentru batranii aflati in ingrijire la domiciliu si pentru copiii din centrul de zi al asociatiei.

Asociatia „Sf. Voievod Stefan cel Mare – Harja”, partener social al Parohiei Harja, a fost infiintata in luna iunie 2012 cu scopul de a intensifica si sustine activitatile social – medicale si cultural –  educative ale parohiei,  iar din decembrie 2012 a devenit membru al Federatiei Filantropia a Patriarhiei Romane.

phoca_thuActivitatile asociatiei sunt desfasurate prin urmatoarele componente: Centrul  de zi pentru copiii ce provin din familii defavorizate „Sf. Dionisie Exiguul” –  Harja; Centrul de cultura, arta si traditie “Sf. Apostol Andrei” –  Harja; Centrul rezidential pentru persoane varstnice – Centrul  II Harja; Centrul de cultura, arta si traditie “Sf. Imparati Constantin si Elena  – Oituz; Centrul  de cultura, arta si traditie “Sf. Parascheva” –  Ferastrau; Centrul de tineret si voluntariat  “Sf. Filofteia” – Onesti; Centru de zi pentru copiii ce provin din familii defavorizate “Sf. Nicolae” – Onesti; Centrul de cultura, arta si spiritualitate “Sf. Voievod Stefan cel Mare  – Onestiphoca_thumb_l_385938_500905156633563_758356559_n

Mai multe detalii despre activitatea ei puteti afla de pe pagina http://caminharja.ro/new/

16 iulie 2013

Popas printre generatii – cantec pentru batrani

In data de 12 iulie 2013, ASOCIATIA “SFANTUL VOIEVOD STEFAN CEL MARE – HARJA”, membra a Federatiei Filantropia,  a organizat la Bacau, concertul caritabil “Popas printre generatii”. Acest proiect cultural a adus pe aceeasi scena patru generatii de rapsozi populari care au incantat publicul cu un repertoriu folcloric deosebit. Nu au lipsit artisti consacrati precum Mioara Velicu, Stefania Rares, Veta Biris, Nineta Popa, Constantin Bahrin, dar si mai tanara generatie: Anton Achitei, Maria Tataru, Vasilica Tataru, Laura Haidau, Stefan Enasel, Ionut Urdes, Silvia Zagoreanu, Angelica Flutur, Alexandru Bradatan, Nicu Mata, Ion si Veaceslav Binzari, Andrei Balan, Ioana Dirsta, Andreea Chisalita, Catalina Alexa, Alexandru Sahlean, Paula Florescu, Teodora Irava, alaturi de ansamblul “Plaiuri Bacauane”.

Toti artistii au participat pro bono la aceasta actiune caritabila, fondurile colectate urmand a fi folosite pentru achizitionare de aparatura medicala pentru dotarea noului Centru rezidential de ingrijre a persoanelor varstnice al Asociatiei, construit in satul Harja din judetul Bacau.

Alaturi de Asociatia Sf. Voievod Stefan cel Mare s-au aflat Arhiepiscopia Romanului si Bacaului, Primaria Bacau, Agricola International SA, Aerostar SA, Pambac SA, Magic Print SRL Onesti, Spitalul Judetean Bacau, Jandarmeria Bacau, Inspectoratul de Politie Bacau, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau, Sindicatul National al Politistilor Bacau, Corpul National al Politistilor Bacau, Asociatia Internationala a Politistilor- Regiunile I si II Bacau, Casa Judeteana de Pensii Bacau, AJOFM Bacau, ITM Bacau si AJPIS Bacau. Mesajul de multumire si gandurile bune ale Preasfintitului Ioachim Bacauanul au fost transmise spectatorilor de catre Pr. Vicar Ion Gherasimescu.

15 iulie 2013

Proiectul FORTE aproape de final

 

La Biblioteca Naţională din Bucureşti a avut loc joi, 11 iulie 2013, Conferinţa de încheiere a proiectului ”FORTE – Formare trainică pentru parteneriat social”.

Acesta a fost implementat în perioada septembrie 2010-august 2013, de FEDERAŢIA FILANTROPIA în parteneriat cu PATRIARHIA ROMÂNĂ, INSTITUTO DE FORMACIÓN INTEGRAL şi SC GLOBAL COMMERCIUM DEVELOPMENT S.R.L.

”Cu aproape două luni înainte de finalul proiectului, am organizat această conferință de încheiere în cadrul căreia, împreună cu partenerii, au fost prezentate activitățile și rezultatele care s-au obținut până în acest moment. AM încercat împreună toți cei implicați să analizăm, să identificăm ce a însemnat FORTE, să vedem de unde am plecat și unde am ajuns, să vedem în primul rând ce presupune implicarea de după încheierea oficială a proiectului și mai ales care este rolul fiecăruia în perioada de sustenabilitate. Putem să vorbim despre indicatorii atinși, putem să vorbim despre cei 4900 de persoane care au fost implicate în proiect, putem să vorbim de cei peste 800 de angajați ai Bisericii care au trecut prin programele de formare ale Centrului Național pentru Formare Continuă – Dumitru Stăniloae”, a declarat părintele Dorel Nicolae Moțoc, Secretarul General al Federației Filantropia, in calitate de manager al proiectului. 

FORTE avut ca obiectiv general dezvoltarea capacităţii organizaţionale a structurilor active în domeniul parteneriatului social din 9 eparhii şi din cadrul Administrației Patriarhale pentru a deveni parteneri mai puternici pentru incluziunea socială la nivel naţional.

Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 3 – Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor, Domeniul major de intervenţie 3.3 Dezvoltarea parteneriatelor şi încurajarea iniţiativelor pentru partenerii sociali şi societatea civilă.

09 iulie 2013

Concert caritabil în beneficiul persoanelor vârstnice, la Bacău

Asociația “SFÂNTUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE – HÂRJA” membru al Federației Filantropia organizează evenimentul caritabil   “Popas printre generații”, un concert de muzică folclorică ce va avea loc, în data de 11 iulie 2013 ora 18: 00, la Teatrul de vară “Radu Beligan” din Bacău. Cu fondurile colectate se va achiziționa aparatură medicală de specialitate pentru noul centru rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice și a clinicii medicale din cadrul Asociației Sf. Voievod Stefan cel Mare – Hârja.

Mai multe patronate și sindicate din Bacău au fost de acord să cumpere biletele de participare, acestea oferindu-le în chip de stimulent angajaților sau membrilor.

Patru generații de artiști vor interpreta melodii populare cu totul deosebite. Toți artiștii participă voluntar, prin cântul lor, la acest concert, contribuind astfel la atingerea obiectivului alături de cei care au achiziționat biletele de participare

27 iunie 2013

Intalnire bilaterala Federatia Filantropia – Diakonie Hamburg

Răspunzând strategiei adoptate de Adunarea Generale de a dezvolta relațiile de parteneriat cu organizații similare din Europa, directorul excutiv al Federației Filantropia, diac. Cosmin Grigorescu a făcut demersuri pentru a intra în contact cu una din cele mai puternice organizații care compun rețeaua federală germană Diakonisches Werk – Diakonie Hamburg. La invitația acestei organizații, între 18-21 iunie, părintele Grigorescu s-a aflat în vizită la Hamburg unde a avut întâlniri cu atât cu membri din conducerea organizației cât și cu membri din echipa executivă.

Obiectivul a fost de a face cunoscută Federația, de a cunoaște ariile de expertiză ale Diakoniei și de a evalua oportunitățile de cooperare în domenii de interes comun. Partea germană s-a arătat interesată de a dezvolta astfel de proiecte, mai ales unele care să răspundă și nevoilor emigranților români din landul Hamburg și familiilor lord in România.

Dând curs de asemenea dorinței de a crea membrilor Federației oportunități de cooperare transnațională, părintele Grigorescu a purtat discuții cu Departamentul de Cooperare Internațională Diakoniei pentru a creiona o intervenție comună, alături de una din organizațiile membre din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în sprijinul unui grup compact de emigranți ajunși la Hamburg din județul Bacău dar ai căror copii și bătrâni au rămas acasă, fără spijin.

Este a doua Diakonie din rețea cu care Federația Filantropia stabilește legături de cooperare. Prima este Diakonie Neuendettelsau a landului Bavaria, una dintre cele mai importante din Germania. Federația a dezvoltat déjà în parteneriat cu aceasta, o propunere de proiect de cooperare transnațională care va facilita crearea de legături de cooperare și de parteneriate între structurile eparhiilor BOR și ale ONGurilor lor și structuri similare din alte nouă state europene. 

03 iunie 2013

Federația Filantropia la aniversarea a 5 ani de activitate

Federația Filantropia a împlinit pe 29 mai, 5 ani de când opt dintre cele mai reprezentative ONG-uri care își desfășoară activitatea cu binecuvântarea eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române au decis să-și unească forțele pentru a oferi împreună un răspuns mai bun la problemele oamenilor în nevoie din România. Astăzi, Federația Filantropia numără 21 ONG-uri membre care acționează in scopul ajutorării aproapelui, in toate cele 8 regiuni de dezvoltare din România. 

Cu aceasta ocazie, echipa executiva a organizat pe 30 mai, la Palatul Patriarhiei din Bucuresti, un eveniment aniversar de gala: ”De 5 ani, Federația Filantropia”. Evenimentul fost unul dedicat membrilor și partenerilor lor care, în acești ani și în cei de dinainte, au lucrat împreună, cu dăruire și profesionalism, pentru a ajuta pe semenii aflați în nevoie. Gala a debutat cu un mesaj din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu o prezentare sintetică a activităților desfășurate de Federaţia Filantropia în acești 5 ani.

Momentul cel mai important a fost festivitatea de recunoaştere a contribuţiei valoroase a partenerilor și susținătorilor organizaţiilor membre ale Federației Filantropia la dezvoltarea activității și îmbunătățirea impactului muncii acestora în beneficiul celor în nevoie. ”Aniversarea a 5 ani de activitate susținută devine un moment de reflecție asupra unei întregi etape din viața organizației: ce ne-am propus și ce am reușit să facem. De asemenea, aceasta este o zi când ne exprimăm recunoștința față de partenerii și susținătorii Federației, cărora li se datorează o importantă parte din succesul proiectelor implementate.” a spus diac. Cosmin Grigorescu, Directorul executiv al Federației Filantropia.

 ”Planul de dezvoltare a Federație are în vedere cooptarea câtor mai multe organizații care activează cu binecuvântarea BOR. Ne dorim sa le conectam unele cu altele in cadrul Federației ca pe niște noduri de rețea cu potențial de primire, potențare si împărtășire de resurse iar apoi, împreună și alături de partenerii noștri, să putem interveni mai eficient în ajutorarea aproapelui” a mai declarat părintele Grigorescu.

 Gala face parte din proiectul “Împreună pentru servicii sociale mai bune – Construirea capacităţii organizaţionale a unei reţele naţionale de ONG-uri creştine” (ID 57379), cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și implementat de Federația Filantropia alături de Patriarhia Română și de IOCC România. 

03 iunie 2013

Federaţia Filantropia şi IOCC România au finalizat cu succes proiectul „Împreună pentru servicii sociale mai bune”

Bucureşti, 3 iunie 2013 Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin-Ortodoxă (IOCC România) alături de Federația Filantropia și Patriarhia Română au marcat finalul proiectului “Împreună pentru servicii sociale mai bune – Construirea capacităţii organizaţionale a unei reţele naţionale de ONG-uri creştine” printr–o conferinţă care a avut loc vineri, pe 31 mai 2013, la Palatului Patriarhiei din Bucureşti. În cadrul evenimentului, membrii celor trei organizaţii partenere au prezentat activităţile desfăşurate în perioada 1 septembrie 2010 – 31 iunie 2013, concluzionând cu rezultatele obţinute în urma eforturilor comune.

Proiectul a avut ca scop principal dezvoltarea capacităţii organizaţionale a Federaţiei și membrilor ei de a asigura servicii sociale eficiente pentru cei aflaţi în dificultate. Acesta a inclus o serie de activităţi îndreptate către consolidarea abilităţilor manageriale şi de cooperare ale angajaţilor ONG-urile membre, precum şi crearea de parteneriate cu alte entităţi cu preocupări similare pentru a facilita comunicarea şi colaborarea în cadrul structurii federative şi în afara ei, cu parteneri sociali activi în domeniul social. S-au realizat programe de instruire, schimburi de experienţă între membrii ONG-urilor, întâlniri de lucru şi un total de aproximativ 700 de ore de asistenţă tehnică şi mentorat.

IOCC România şi-a asumat misiunea de a pune în serviciul Federaţiei Filantropia cele mai bune resurse de care dispune sau pe care le poate mobiliza organizaţia. Am înţeles cu toţii, încă de la început, adevăratul potenţial al comunicării şi implicării autentice şi ne-am putut da seama de drumul dificil dar frumos pe care aveam să îl străbatem împreună. Astfel, pe parcursul proiectului, echipa IOCC şi cea a Federaţiei au conlucrat ca o singură echipă, iar rezultatele obţinute sunt cu atât mai îmbucurătoare”, a spus Corina Mararu, Director Naţional IOCC România.

În urma implementării programului, toţi indicatorii de performanţă avuţi în vedere au fost îndepliniţi sau chiar depăşiţi. Astfel, 227 de angajaţi şi reprezentanţi ai ONG-urilor membre şi-au îmbogăţit experienţa în arii precum managementul echipelor performante, atragerea de resurse din comunitate, planificare operaţională şi managementul resurselor umane. De activitățile de formare au beneficiat 140 de manageri de top şi de nivel mediu, manageri de proiecte, coordonatori şi viitori manageri. De asemenea, pe parcursul a 201 zile de schimburi de experienţă, 57 de angajaţi ai organizaţiilor membre s-au implicat în diferite activiţăţi, învăţând unii de la alţii şi găsind împreună soluţii pentru ajutorarea beneficiarilor finali – categoriile de persoane defavorizate.

Dincolo de rezultatele de pe hârtie, care sunt, pentru noi, dovada că ne-am atins obiectivele cu care am pornit la drum, cele mai valoroase roade ale acestui proiect sunt cunoaşterea reciprocă profundă şi colaborarea deplină între toţi cei implicaţi. Astfel, ajunşi la finalul perioadei de implementare, ne-am regăsit în frumoasa situaţie de a constata că s-au construit relaţii solide şi fructuoase între organizații, care sunt, fără îndoială, una din premisele pe care le ținteam pentru îmbunătățirea calităţii serviciilor sociale pe care astăzi le oferim celor în nevoie”, a spus pr. Narcis Axinte, președintele Fundației Solidaritate și Speranță, membră a Federaţiei Filantropia, în deschiderea evenimentului.

28 mai 2013

”Împreună pentru servicii sociale mai bune” – final de proiect

Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin-Ortodoxă (IOCC România) și Federația Filantropia  vor organiza vineri, 31 mai 2013, ora 10.00, Conferinţa de încheiere a proiectului “Împreună pentru servicii sociale mai bune – Construirea capacităţii organizaţionale a unei reţele naţionale de ONG-uri creştine”. Evenimentul se va desfăşura la Palatului Patriarhiei, Sala Conventus.

Implementat în perioada septembrie 2010 – mai 2013, în parteneriat cu Patriarhia Română, proiectul a inclus obiective precum îmbunǎtǎţirea abilităților manageriale și de colaborare ale angajaţilor celor 18 ONG-uri membre ale Federației, elaborarea strategiei de dezvoltare și stabilirea de noi parteneriate.

Prin acest proiect s-au consolidat competențele Federaţiei Filantropia pe toate palierele organizaționale, pentru a putea răspunde cât mai bine nevoilor sectorului social la nivel național. Astfel, pe parcursul a peste 1000 de ore, 227 ai ONG-urilor membre au fost instruiți prin programe de training, schimburi de experiență, cursuri de mentorat, cu scopul de a stimula performanţa şi calitatea servicii sociale oferite de aceste organizaţii celor peste 26.000 de beneficiari.

Cu prilejul Conferinţei de încheiere, vor fi prezentate activitățile derulate în cadrul proiectului, rezultatele obținute și oportunitățile de dezvoltare identificate, care reprezintă punctul de plecare în dezvoltarea viitoare a acestei structuri naţionale de servicii sociale creştine pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.