www.socialma.ro

Asociația Filantropia Ortodoxă SibiuAsociația Filantropia Ortodoxă Sibiu a luat ființă în anul 2009, în vederea dezvoltării activităților de asistență socială de la nivelul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu, prin lărgirea capacității de absorbție a fondurilor destinate înființării și dezvoltării unor proiecte cu caracter social și nu numai. Președintele de onoare al Asociației este Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Asociația are ca misiune asistarea persoanelor care traversează momente dificile ale vieții, pentru dezvoltarea abilităților personale, de a face față creativ și eficace problemelor, mobilizarea resurselor comunității pentru sprijinul celor aflați în dificultate, participarea la inițierea, dezvoltarea și aplicarea măsurilor de politică socială în domeniu, participare activă la viața socială.

PROIECTE SOCIALE:

  • Proiectul ”Masa pe Roți” – Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu este acreditată ca furnizor de servicii sociale și derulează proiectul „Masa pe roți”.  În cadrul acestui proiect se furnizează o masă caldă, la domiciliu, pentru 10 persoane vârstnice și cu handicap. Acestea au posibilități materiale reduse, sunt bolnave și fără aparținători. Proiectul este licențiat din 2017 conform legislației în vigoare de către  Ministerul Muncii și Justiției Sociale.
  • ”Cursul Manager de Responsabilitate Socială” – Organizat în parteneriat cu Federația „Filantropia” București în luna septembrie 2017, pentru 22 de preoți. Această specializare vine în sprijinul preoților care au centre de asistență socială sau vor să înființeze astfel de centre și nu dețin o licență în domeniul asistenței sociale. Printre competențele dobândite de participanţi putem aminti: planificarea, organizarea, administrarea, evaluarea şi raportarea performanței, dezvoltarea profesională în domeniul responsabilității sociale, dar şi planificarea propriei activități şi comunicarea cu reprezentanții organizației.
  • ”Tabără pentru copiii din Centrele de zi” – În perioada 5-9 septembrie 2017, s-a realizat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu o tabără gratuită pentru un număr de 15 copii, la Centrul de agrement pentru tineret Păltiniş. Copiii au beneficiat de un program de activităţi: jocuri, ateliere, drumeții şi activităţi artistice.
  • Proiectul ”Prevenirea abandonului școlar” – inițiat pentru a sprijinii copiii din localitățile defavorizate de pe Valea Hârtibaciului, la început de an școlar, cu rechizite: ghiozdane, penare, caiete, instrumente de scris, blocuri desen, rigle, radiere, etc.
  • Proiectul ”Prevenția prin Artă”desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu și Inspectoratul Școlar Județean. Prin intermediul unui concurs artistic adresat elevilor de liceu din Municipiul Sibiu au fost licitate 50 de lucrări artistice în urma cărora au fost sprijinite mai multe persoane, victime ale traficului rutier, cu aparatură de uz casnic, IT și sume de bani pentru intervenție chirurgicală și recuperare.

Pe lângă proiectele derulate, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu a inițiat o serie de campanii și acțiuni, venite în sprijinul mai multor categorii de beneficiari: mame, nou-născuți și personal din cadrul maternității din Sibiu, elevi din liceele sibiene, participanți la campania ”Protejăm mediul, trăim sănătos”, copii cu dizabilități din Centrul Maternal Prichindelul Sibiu. De asemenea, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu a pus la dispoziția proiectului ”Sănătate pentru Sate” aparatura medicală proprie și este în curs acreditarea ambulanței Asociației.

SERVICII LICENȚIATE: Proiectul Masa pe Roți. Arie de acțiune: Județele Sibiu și Brașov.

PARTENERIATE: Direcția de Sănătate Publică Sibiu, Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, Inspectorul Județean de Poliție Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Asociația-Organizația Studenților Dentiști Sibiu, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu, Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu, Diakonia Neuendettelsau Germania, DGASPC Sibiu, Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Agenția Națională Antidrog-CPECA, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Colegiul Tehnic Cibinium Sibiu, Colegiul Teoretic Onisifor Ghibu Sibiu, Liceul de Industrie Alimentară Terezianum Sibiu, Colegiul Economic George Barițiu Sibiu, Facultate de Medicină Victor Papilian Sibiu, Legend Optic.

Președinte: Pr. Dr. Adrian Roman
Vice-Președinte: Pr. Ioan Coșa
Director Executiv: Pr. Ioan Ovidiu Polexă

Sediu:
Str. Dealului nr. 13, Cod 550010, Sibiu
Tel.: 0269.213.052
E-mail: afos@yahoo.com
www.socialma.ro