A+ A-
23 februarie 2012

Activitati

1. Realizarea unei Evaluari Organizationale si a Serviciilor Sociale

Presupune culegerea de date din teren de catre o echipa mixta (experti externi si reprezentanti ai eparhiilor selectate si Patriarhiei) in vederea:
* dezvoltarii unei analize SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunitati si amenintari) a structurilor administrative si a serviciilor sociale la nivelul celor 3 eparhii selectate si a Patriarhiei, si
* elaborarii de recomandari de eficientizare a functionarii organizationale in vederea dezvoltarii si punerii in practica a unei strategii coerente de dezvoltare de servicii sociale.

Expertii externi vor concepe instrumentele de evaluare; vor instrui echipele de co-evaluatori interni ce vor lucra la nivel eparhial si patriarhal; vor intervieva mai multi angajati ai BOR si ai partenerilor sociali la nivel de eparhie, protopopiat si parohie; vor compila rapoartele finale si vor sugera recomandari pentru imbunatatirea serviciilor sociale si a structurilor administrative de suport ale acestora.

Analiza cantitativa si calitativa a datelor se va axa pe: procesele de guvernare si luare a deciziilor; politicile si performantele managementului financiar si de personal; comunicarea interna si externa; capacitatea de inter-relationare si advocacy; resursele/ activele financiare; si sistemele de monitorizare si evaluare.

De asemenea vor fi evaluate serviciile sociale furnizate de insitutie, inspectand capacitatea de furnizare de servicii si cat de mult ajuta persoanele defavorizate; calificarile/ sarcinile personalului; precum si impactul serviciilor si nivelul de satisfactie al beneficiarilor.

Expertii vor instrui si vor transfera abilitati angajatilor BOR pentru ca acestia sa foloseasca si sa repete aceste procese si instrumente de evaluare si in viitor.

In cadrul fiecarei eparhii vor fi culese date de la nivelul administratiei eparhiale (angajati); 5 protopopiate (angajati) si 5 parohii (preoti; de la membrii comunitatii; si de la reprezentanti ai institutiilor relevante in domeniu social). In total, se estimeaza a fi implicati in jur de 150 persoane.

2. Schimb de experienta cu o structura similara dintr-o tara europeana (Italia, Germania sau Grecia) relevanta pentru activitatea sociala a BOR.
Vor fi invitati in Romania reprezentanti ai serviciilor sociale ale bisericilor crestine europene (din Germania, Grecia sau Italia) si vor fi organizate intalniri intre acestia si reprezentantii BOR.

Scopul acestei activitati este furnizarea unui cadru favorabil pentru:
* cunoasterea unor modele eficiente de dezvoltare si punere in practica a strategiilor bisericilor in domeniul serviciilor sociale,
* schimbul de bune practice si lectii invatate care sa fie incorporate in procesul de planificare strategica a BOR
* punerea bazelor unor viitoare parteneriate internationale (intre eparhiile participante la proiect si structuri bisericesti europene) in acest domeniu.

3. Dezvoltarea Principiilor eparhiale de interventie in domeniul serviciilor sociale (structura de baza pentru strategiile eparhiale in domeniul social)
La nivelul fiecarei eparhii se vor organiza ateliere judetene (cate un atelier de 1 zi pentru fiecare judet component al eparhiei) si un atelier regional/ la nivel eparhial de 2 zile) in care participantii vor discuta si dezvolta elementele de baza ale strategiilor eparhiale:
* viziune,
* misiune,
* set de valori ale lucrului eparhiei in social, si
* principii directoare pentru serviciile sociale la nivel eparhial si parohial.

In cadrul acestei etape, la nivel de eparhie vor fi implicati/ vor participa 36 persoane. In intalnirile judetene vor fi invitati din 4 protopopiate cate 9 persoane din fiecare protopiat (protopopul, asistentul social, 1 preot ce slujeste intr-o parohie urbana; 2 preoti din mediul rural; 1 preot misionar; 1 profesor de teologie; 1 profesor de seminar teologic; si 1 profesor de religie de scoala generala).

In intalnirile eparhiale, fiecare judet isi va delega o echipa de maxim 6 persoane (2 protopopi, 2 preoti si 2 profesori) care se va implica in elaborarea elementelor de strategie alaturi de 3 reprezentanti ai administratiei eparhiale (sector social; sector economic; si sector educational/ cultural).

4. Dezvoltarea de Strategii Eparhiale in domeniul Serviciilor Sociale pentru urmatorii 3 ani
Echipa de proiect (coordonator local, consilier social si un expert extern contractat pe proiect) va organiza:
* Analiza nevoilor sociale locale (la nivelul fiecarui judet al eparhiei) si a serviciilor sociale existente ce raspund acestor nevoi.
* Intalniri initiale de consultare cu actualii si potentiali parteneri sociali din eparhie (alte institutii publice, autoritati locale, ONGuri, firme etc.) pentru a ajuta reprezentantii eparhiilor sa identifice arii prioritare viitoare de interventie in domeniul social, sa actualizeze harta serviciilor sociale deja existente la nivel eparhial; si sa identifice oportunitatile si resursele existente pentru activitatea eparhiala in domeniul social.
* Ateliere interne de lucru – la nivel de eparhie (cu reprezentanti parohiali, protoeresti ai eparhiali ai BOR) – pentru detalierea si finalizarea Strategiei Eparhiale si a Planului Operational anual in domeniul serviciilor sociale eparhiale. In cadrul acestor ateliere, echipa de proiect va: realiza transferul de cunostinte si abilitati de planificare strategica si dezvoltare organizationala asfel incat participantii sa poata dezvolta strategia eparhiala; facilita discutii de grup pentru definirea elementelor de detaliu ale strategiei (domenii strategice; obiective strategice; programe si proiecte; bugete necesare etc.); stabili si delega sarcini participantilor in procesul de dezvoltare de documente strategice; furniza asistenta si va monitoriza procesul de dezvoltare a strategiei.
* Intalniri finale cu actualii si potentialii parteneri sociali din eparhie – pentru colectarea opiniilor lor pe marginea strategiilor eparhiale dezvoltate.
* Intalniri de informare a Arhiepiscopului si/sau structurilor de conducere ale Arhiepiscopiei – pentru a prezenta, si a obtine opinia si aprobarea rezultatelor intermediare si finale ale procesului de planificare strategica.

In cadrul acestei etape vor fi implicati in total o medie de 150 persoane: 100 de reprezentanti BOR (la nivel eparhial, protoeresc si parohial) si 50 de reprezentanti ai institutiilor si organizatiilor locale si regionale relevante in domeniul serviciilor sociale.

Metodologia de lucru si conducere a sesiunilor de lucru va fi stabilita in colaborare de catre expertii externi (pe planificare strategica) si reprezentantii eparhiei.

5. Conferinta Nationala pe tema Incluziunii Sociale
Un eveniment final de 2 zile ce va reuni reprezentantii BOR din cele 3 eparhii selectate in cadrul proiectului cu alte eparhii din tara, factori decidenti in domeniul incluziunii/ serviciilor sociale si reprezentantii mass media pentru a:
* Prezenta procesul de planificare strategica derulat in cadrul celor 3 eparhii din cadrul proiectului si rezultatele generate de acest proces;
* Planifica pasii urmatori – de extindere/ replicare a procesului de planificare strategica in celelalte eparhii din tara astfel incat, in urmatorii 5 ani sa se ajunga la agregarea unei strategii nationale a BOR in domeniul social; si
* Stabili nevoile viitoare de asistenta din partea Patriahiei in dezvoltarea si implementarea strategiilor eparhiale.

La acest eveniment vor participa 150 persoane ( reprezentanti BOR, parteneri sociali si mass media).

6. Training pentru Dezvoltare Organizationala
Pentru personalul cheie al BOR angajat in coordonarea la nivel eparhial a procesului de planificare strategica (80 angajati eparhiali si patriarhali) vor fi organizate 6 module de training cuprinzand informatii critice cu privire la dezvoltarea organizationala.

Componenta de training isi propune sa:
* imbunatateasca competentele participantilor in 6 domenii: planificare strategica; analiza/ evaluare nevoi sociale, comunicare/ facilitare intalniri de planificare; planificare operationala/ de activitati; planificare si management financiar; si strangere de fonduri;
* sa sprijine eforturile reprezentantilor celor 3 eparhii de concepere si implementare a unui proces participativ de elaborare a strategiei eparhiale in domeniul serviciilor sociale (vezi activitatea 5).

Primele 5 module vor fi organizate la nivelul fiecarei eparhii si a administratiei patriarhale, cu o durata medie de 3 zile pe modul si implica 20 de participanti/ modul/ eparhie.

Ultimul modul (strangere de fonduri) va fi organizat la nivel national, reunind reprezentanti din toate cele 3 eparhii si adminstratia patriarhala; durand 10 zile (impartite in 3 evenimente distincte de formare) si implicand 20 participanti.

7. Diseminarea rezultatelor proiectului
Pe intreaga perioada de desfasurare a proiectului, rezultatele si lectiile invatate vor fi mediatizate pe larg prin canalele mass-media ale Patriarhiei (pagina de web, radio si TV) la nivel local, regional si national.
* Va fi creata o sectiune web a proiectului pe pagina Patriahiei;
* Vor fi realizate si transmise cel putin 4 emisiuni la radio si TV Trinitas pe tematica proiectului; si
* Vor fi publicate cel putin 10 articole in presa, ilustrand rezultatele proiectului.