Lucrarea social-filantropică a Bisericii noastre se desfăşoară atât prin sectoarele de specialitate de la eparhii, cât şi prin asociaţii şi fundaţii înfiinţate de centrele eparhiale sau care funcţionează cu binecuvântarea acestora.

În ultimii ani s-a constatat însă necesitatea de a consolida această lucrare în scopul creşterii impactului acţiunii social-filantropice a Bisericii la nivel regional şi naţional. Astfel, pentru a unifica şi coaliza energiile şi resursele existente, consilierii coordonatori ai sectoarelor de specialitate de la centrele eparhiale au propus crearea unei structuri prin care să se acţioneze unitar, în baza unei strategii comune de implicare socială, la nivel naţional.

Iniţiativa s-a concretizat în anul 2007, când cele mai reprezentative opt organizaţii din eparhiile Patriarhiei Române, active în toate cele 8 regiuni de dezvoltare din România, au solicitat Sfântului Sinod să acorde binecuvântarea pentru înfiinţarea unei asemenea structuri.

Astfel, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (temei nr. 292/2007), s-a înființat Federaţia Filantropia, prima organizaţie de tip federativ din Patriarhia Română. Această formă de organizare, asemănătoare celei a Patriarhiei, conferă unitate de acţiune membrilor, la nivel naţional, dar, în acelaşi timp, le permite acestora să-şi păstreze propria identitate şi propriul program de acţiune la nivel local.

În ziua de 29 mai 2008, a fost înregistrat Statutul organizaţiei la Tribunalul Municipiului Bucureşti.

În anul 2009, celor opt organizaţii fondatoare li s-au alăturat alte cinci. În 2010 numărul membrilor Federaţiei a ajuns la şaisprezece. În anul 2011 a fost primită o nouă organizație (Fundația “Bucuria Ajutorului” a Arhiepiscopiei Bucureștilor), numărul membrilor Federației ajungând astfel la 17.

Astăzi numărul membrilor Federației Filantropia a ajuns la 24 de organizații.