1. Informații generale:

Denumire Promotor proiect: Federația Filantropia

Denumire Parteneri: IOCC, PROFI România

Durata de implementare a proiectului: 5 luni (2 mai 2022 – 30 septembrie 2022)

Începând cu data de 2 mai 2022, Federația Filantropia, în parteneriat cu Fundația Organizația Internațională pentru Caritate Creștin-Ortodoxă (IOCC) și cu PROFI România, implementează proiectul “Asistență umanitară a persoanelor refugiate în parteneriat cu Profi România”.

Federația Filantropia s-a aflat încă de la începutul izbucnirii conflictului din Ucraina în prima linie dedicată sprijinirii refugiaților ucrainieni, prin intermediul membrilor săi locali și a voluntarilor de la frontieră.

Proiectul și-a propus să ofere sprijin refugiaților cu resurse financiare mai mici care au nevoie de asistență imediată în România și să răspundă nevoilor lor de bază, oferindu-le vouchere sau acces la o aplicație mobilă, astfel încât ei să poată cumpăra produsele esențiale.

În acest sens, PROFI România a emis vouchere pentru 470 de refugiați care nu au telefoane smart, iar alți 1.880 de refugiați vor avea acces la aplicația mobilă Profi, cu ajutorul căreia pot cumpăra bunurile de care au nevoie din orice magazin alimentar Profi.

2. Obiectivul specific al proiectului:

Să răspundă nevoilor de bază și vitale ale refugiaților, oferindu-le vouchere valorice sau acces la ajutor financiar prin intermediul aplicației mobile Profi, astfel încât ei să poată cumpăra produse de bază precum: alimente proaspete, alimente uscate, apă, articole de igienă și sanitare, alimente pentru copii, scutece, șervețele, sticle, lapte praf etc.

3. Grupul țintă

Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt 2.350 de refugiați care intră în România prin punctele de graniță Siret, Sighet și Isaccea.

4. Principalele activități ale proiectului:

  • La centrele de primire, refugiații sunt primiți, înregistrați și îndrumați spre familiile ce îi vor găzdui;
  • Pe baza criteriilor de selecție stabilite, refugiații care au nevoie de asistență și care nu au un telefon smart, sunt identificați și primesc vouchere în valoare totală de 600 lei (127 USD) per familie/persoană;
  • În situația în care persoanele refugiate au acces la un telefon smart, sunt ajutați de către angajații și voluntarii Federației Filantropia pentru a instala aplicația Profi pe telefon și a primi ajutorul financiar în valoare de 600 lei (127 USD);
  • Federația Filantropia a angajat trei persoane dintre membrii săi din Maramureș, Suceava și Tulcea, care să lucreze la punctele de graniță de la Siret, Sighet și Isaccea. Acești angajați identifică beneficiarii proiectului, conform criteriilor de selecție stabilite, și îi instruiește și informează cu privire la modul de utilizare a voucherelor și a aplicației mobile Profi;
  • Pentru buna implementare a acestui proiect, Federația Filantropia își coordonează munca cu UNHCR, Guvernul României, funcționari vamali, Crucea Roșie și cu alte ONG-uri prezente la frontieră pentru a ajuta refugiații, precum și cu structurile Bisericii Ortodoxe Române.
  1. Rezultatele proiectului:

2.350 de persoane afectate de război primesc ajutor imediat și vital prin acest sprijin financiar oferit prin intermediul voucherelor și a aplicației mobile.

  1. Sustenabilitatea proiectului:

Federația Filantropia, împreună cu partenerul său IOCC, va continua acest proiect umanitar cu alte proiecte ce se adresează refugiaților ucrainieni.

  1. Bugetul proiectului:

Costul total al proiectului: USD 310.000. Proiectul a fost derulat de către Federația Filantropia în colaborare cu Fundația Organizația Internațională pentru Caritate Creștin-Ortodoxă (IOCC), PROFI România, fiind finanțat de către IOCC.