www.bucuria-ajutorului.ro

Fundația Bucuria AjutoruluiFundația „Bucuria Ajutorului” București a fost înființată în anul 2010, sub patronajul Arhiepiscopiei Bucureștilor, la iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, și este furnizor acreditat de servicii sociale din luna iulie 2011. Viziunea organizației este o lume în care oamenii vor realiza că a ajuta înseamnă nu doar a dărui, înseamnă mai ales bucuria împărtășită între cel care oferă şi cel care primește.

Organizația oferă servicii familiilor cu copii aflate în dificultate, copiilor şi tinerilor din familii cu risc ridicat de marginalizare socială‚ care solicită sprijin pentru orientare școlară/profesională, dar și copiilor aflați în sistemul de protecție (centre rezidențiale‚ asistenți maternali profesioniști etc)‚ aflați în diverse forme de școlarizare și pregătire profesională, care au potențial scăzut de reintegrare în familia naturală și în comunitatea de proveniență.

PROGRAME SOCIALE:

  • Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie: furnizează servicii medico-sociale specializate pentru 376 de persoane adulte, diagnosticate cu afecțiuni oncologice în fază terminală ale unor boli incurabile, printr-un complex de îngrijiri medicale şi spirituale constând în tratamentul durerii fizice şi al suferinței psihologice cauzate de boală. Echipa centrului este formată din 4 medici specialiști, 10 asistente medicale, 10 infirmiere, farmacist, psiholog, preot și asistent social;
  • Centrul de zi pentru copii „Sfântul Stelian”: oferă servicii de tip after-school, meditații şcolare şi consiliere pentru 30 de copii din zona Urlați, care provin din familii cu dificultăți financiare, monoparentale şi cu mulţi copii;
  • Centrul de găzduire „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”: înființat în anul 2014, centrul oferă protecție, adăpost, hrană, asistență socială și moral-religioasă, consiliere psihologică și juridică, persoanelor victime ale violenței domestice. Centrul de găzduire „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” are o capacitate de găzduire de 8 camere unde sunt primite pe o perioadă de până la 6 luni mame cu copii, victime ale violenței în familie.

 

Președinte: Pr. Cons. Ionuț TUTEA
Adresa: Str. Ilarie Chendi nr. 12, sect. 2, Bucureşti
Telefon: 021.337.20.35
E-mail: bucuria.ajutorului@gmail.com
www.bucuria-ajutorului.ro