www.filantropiaporolissum.wordpress.com

Asociaţia Filantropia Porolissum SălajAsociaţia Filantropia Porolissum a fost înfiinţată la iniţiativa Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în anul 2009. Organizaţia are ca obiectiv ajutorarea persoanelor şi a familiilor aflate în situaţii de risc social. Filantropia Porolissum a devenit membru al Federaţiei Filantropia în anul 2010.

Asociația acreditată ca furnizor de servicii sociale, având licență pentru furnizare de servicii sociale ca Unitate de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice. În prezent, asociația se află în curs de licențiere a unui Centru de zi pentru pentru asistenţă integrată a adicţiilor.

Din anul 2013, în cadrul Asociației Filantropia Porolissum funcționează un Centru de voluntariat, în care se desfăşoară activităţi de recrutare, formare şi implicare a tinerilor  adolescenți în activităţi de promovare a valorilor creştine, activităţi culturale, sociale şi sportive.

PROIECTE SOCIALE:

  • Tineri în pragul vieţii” program zilnic ce se desfăşoară din anul 2013, în cadrul Centrului de Voluntariat unde, se aduc în discuţie şi se caută răspunsuri în problemele vitale cu care se confruntă tinerii din ziua de azi dintr-o perspectivă psihopedagogică şi spirituală. Proiectul “Tineri în pragul vieţii” pregăteşte adolescenţii pentru viaţă cu ajutorul unei echipe multidisciplinare formată din preoţi, psihologi, asistenţi sociali, consilier şcolari. În cadrul întâlnirilor de grup se dezbat teme specifice vârstei lor şi teme legate de dezvoltarea lor personală, în vederea dezvoltării unei imagini de sine sănătoase, pentru dobândirea unor deprinderi pozitive în ceea ce priveşte comunicarea şi stabilirea relaţiilor de prietenie, se organizează activităţi culturale şi caritabile şi alte activităţi de petrecere a timpului liber pentru elevii de liceu. Până în prezent au fost implicați în acest program 272 de tineri.
  • ”Tineri pentru tineri”, program de recrutare şi gestionare a voluntarilor adolescenţi pentru a desfăşura activităţi în cadrul serviciilor, DJASPC, a Spitalului Judeţean şi a altor instituţii sociale. Acest program a luat naştere ca urmare a importanţei dezvoltării spiritului comunitar şi personal al tinerilor, dar şi ca urmare a numărului crescut de solicitări de voluntari în diferite centre şi proiecte. Prin voluntariat se pot dezvolta abilităţi şi competenţe sociale precum solidaritatea, încrederea, spiritul civic şi responsabilitatea socială. În anul 2017, prin voluntarii asociaţiei noastre, am asigurat activităţi zilnice de mentorat pentru 35 de copii din cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Zalău.
  • “Ajută-mă să cresc mare!”, program prin intermediul căruia 102 elevi au primit bursă lunară în valoare de 100 lei, 432 de elevi rechizite şcolare, 271 de copii au primit echipamente sportive, uniforme, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
  • „Împreună pentru păstrarea patrimoniului cultural din Sălaj”, proiect ce are drep scop sensibilizarea tuturor celor ce prețuiesc cele 68 de biserici de lemn, monumente istorice din Sălaj, tezaure de artă, istorie şi credinţă, în vederea restaurării acestora și integrării lor într-un circuit turistic.

Preşedinte: Pr. Cons. Claudiu Nechita

Sediu:
Piaţa  1 Decembrie 1918 nr. 9, 450143 Zalău, jud. Sălaj
Tel.: 0360.100.333
E-mail: filantropiaporolissum@yahoo.com
www.filantropiaporolissum.wordpress.com