Adunarea Generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române se desfășoară la Iași în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie. Participă reprezentanți ai organizațiilor filantropice eparhiale.
Întrunirea a debutat luni cu o prelegere susținută luni de Diac. Sorin Mihalache la Biserica „Sf. Sava cel Sfințit” din Iași. Aceasta s-a intitulat „Spiritualitatea creștină în asistența socială – cercetări medicale și reflecții filocalice despre prezentul și viitorul lucrării filantropice a Bisericii”.
Marți, lucrările se desfășoară la Muzeul Mitropolitan din Iași, fiind precedate de oficierea unui Te Deum.
„Adunarea are loc la Iași pentru că, anul acesta, Fundația Solidaritate și Speranță a Arhiepiscopiei Iașilor, membru fondator al Federației Filantropia, împlinește 20 de ani de activitate”, a explicat pentru Basilica.ro Părintele Consilier Ciprian Ioniță, coordonatorul Sectorului Social‑Filantropic al Administrației Patriarhale și președintele Federației Filantropia.
„Din noiembrie anul trecut, Federația Filantropia a intrat într-un nou proces de planificare strategică la nivel central, astfel că Adunarea Generală se desfășoară și ea într-un alt format, mai special.”
Părintele Consilier Ciprian Ioniță a detaliat trei direcții strategice:
- creșterea vizibilității misiunii și viziunii Federației Filantropia;
- crearea unui magazin online cu modele de bună practică în serviciile sociale;
- strângere de fonduri și management organizațional.
Președintele Federației Filantropia a mai enumerat și câteva chestiuni administrative care se discută la întrunire:
- anunțarea acordului de principiu pentru aderarea unui nou membru la Federația Filantropia, primul care aderă din diaspora;
- evaluarea nevoilor de sprijin pentru membrii care mai au servicii care necesită relicențierea;
- planificarea următoarelor două Adunări Generale, din 2023 și 2024;
- propunerea de aderare a Federației Filantropia la Eurodiaconia, rețeaua europeană a organizațiilor bisericești caritabile;
- propunerea unui draft de buget pentru anul viitor.
În a doua parte a zilei de marți are loc Adunarea anuală a consilierilor eparhiali social-filantropici din Patriarhia Română, unde se va discuta implicarea fiecărei eparhii în sprijinul oferit refugiaților, problemele identificate de protopopiate și parohii în vederea licențierii serviciilor pe care le desfășoară și situația preoților din unitățile bugetare (spitale, unități militare).
Ziua de miercuri este dedicată vizitelor la centrele social-filantropice și medicale ale Arhiepiscopiei Iașilor.
Federația Filantropia funcționează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române începând din 2007. Este singura organizație non-guvernamentală de tip federativ din Patriarhia Română și furnizează servicii sociale și de formare profesională a adulților.
Membrii Federației Filantropia sunt structurile sociale ale eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, iar federația desfășoară un parteneriat cu International Orthodox Christian Charities (IOCC), brațul social-filantropic al Adunării Episcopilor Canonici din SUA.
Sursă foto: Pr. Ciprian Ioniță