logo-active-citizens-fund

COMUNCAT DE PRESĂ ÎNCHIDERE PROIECT

CRESC – Capacitate, Responsabilitate, Eficiență, Sustenabilitate și Calitate prin dezvoltare organizațională

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă!

Învățăm, construim, creștem împreună!

Marți, 31 octombrie 2023, ora 13.00, a avut loc conferința de închidere a proiectului ”CRESC – Capacitate, Responsabilitate, Eficiență, Sustenabilitate și Calitate prin dezvoltare organizațională”, ce a avut ca promotor Federația Filantropia. Aceasta s-a desfășurat online și a avut ca participanți reprezentanți ai ONG-urilor din domeniul social-filantropic, reprezentați ai serviciilor sociale din comunități locale, autorități și reprezentanți ai mass-media.

Ziua aceasta va rămâne una memorabilă în cadrul echipei de organizare a proiectului CRESC.

În cadrul acesteia, s-a desfășurat conferința de închidere a proiectului CRESC, care a avut ca scop prezentarea rezultatelor proiectului, rolul și contribuția partenerilor în proiect, beneficiile aduse organizațiilor din grupul țintă al proiectului, cât și exemple de bune practici ale implementării proceselor de dezvoltare organizațională, din ariile vizate de proiect, respectiv: guvernanță, management organizațional, comunicare publică și sustenabilitate financiară.

Cu multă emoție și nostalgie echipa CRESC și beneficiarii au prezentat modul în care organizațiile incluse în proiect au „crescut” și s-au dezvoltat pe parcursul celor 2 ani de activități CRESC.

Conferința a debutat cu un cuvânt de bun venit adresat participanților de către moderatorul întâlnirii, Olivia Bîrdici, coordonatorul proiectului din cadrul Federației Filantropia, continuând apoi cu prezentarea rezultatelor proiectului CRESC.

Proiectul și-a propus să dezvolte capacitatea organizațională a Federației Filantropia și a 5 ONG-uri membre, de a deveni sustenabile și de a avea un impact puternic în comunitățile pe care le deservesc.

Principalele rezultate propuse în acest proiect au vizat dezvoltarea organizațională a celor 5 ONG-uri din grupul țintă, conștientizate cu privire la instrumentul de evaluare și asupra procesului de dezvoltare organizațională; îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților unui număr de 130 de cursanți din cele 5 ONG-uri (Asociația Creștină de Caritate si Ajutor „Ovidenia Bacău 2005”, Asociația Filantropia Ortodoxa Huși, Asociația Centrul Diaconal „Casa Creștină Târgoviște”, Asociația „Filantropia Porolissum” Sălaj și Asociația „Filantropia Maramureșeană”); dezvoltarea unui set de proceduri transparente și responsabile de guvernanță organizațională, a unor proceduri eficiente de management și strategii de comunicare cu publicul larg privind activitățile și rezultatele obținute.

În ceea ce privește sustenabilitatea proiectului, Federația Filantropia dispune, la finalul proiectului, de un program structurat de dezvoltare a capacității, compus din instrument de evaluare, pachet cursuri de formare și metodologii, instrumente de asistență în ariile guvernanței, managementului, comunicării publice și sustenabilității financiare, pe care va continua să le utilizeze pentru sprijinirea ONG-urilor fără experiență, la nivel național, multiplicând, astfel, rezultatele proiectului.

În cadrul celei de-a doua sesiuni, au fost prezentate rezultatele, creșterea realizată și lecțiile învățate de către cele 5 organizații din GT, cât și prezentată Strategia Federației, cu accent pe ce ne propunem pe următorii 3 ani.

Redăm, în continuare, câteva afirmații, prin care beneficiarii au apreciat valoarea proiectului CRESC:

„Conferința care ne da startul pentru a creste în continuare. Nu ne vom opri aici! ” – Pr Adrian Morar, organizația Filantropia Maramureșeană, Baia Mare.

„Federația face ÎMPREUNĂ cu membrii săi activitățile” – Pr. Lazar Laurențiu, organizația Filantropia Ortodoxă Oradea.

Ne declarăm împliniți în tot ceea ce privește proiectul CRESC și, la finalul acestuia, mulțumim, în mod cu totul deosebit, tuturor celor care au participat direct sau indirect la îndeplinirea scopului acestuia de a contribui la „creșterea” și dezvoltarea organizațională a beneficiarilor pentru ca acțiunile acestora să ajute la „creșterea” și dezvoltarea unei societăți care să fie sensibilizată spre umanitate și divinitate – Olivia Bîrdici, coordonator proiect CRESC.

Costul total al proiectului a fost de 247.164,75 Euro, din care 238.764,75 Euro a reprezentat finanțarea nerambursabilă, durata de implementare fiind de 25 de luni, respectiv 1 octombrie 2021-31 octombrie 2023.

Mai multe informații despre acest proiect găsiți pe www.federatia-filantropia.ro/cresc sau pe pagina de Facebook www.facebook.com/crescfilantropia

Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa:

Managerului de proiect: Olivia Nicoleta BÎRDICI / Expert comunicare: Marian TANASĂ Telefon: +40741.088.936/ +40740.930.183

Email: cresc@federatia-filantropia.ro

Web: www.federatia-filantropia.ro/cresc

Facebook: www.facebook.com/crescfilantropia

Proiect derulat de Federația Filantropia în parteneriat cu Asociația Alternative Sociale, Iași, România și CBNRM Networking, Norvegia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

comunicat-footer