Academia tinerilor lideri de eco-inițiative a debutat luni la Mănăstirea Caraiman

Peste 30 de copii și tineri din Arhiepiscopia Bucureștilor și Republica Moldova participă, în perioada 4-8 iulie, la Academia Liderilor Eco-Inițiative, tabără de formare organizată la Mănăstirea Caraiman din județul Prahova de Federația Filantropia și Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei.

Tinerii participanți au între 11 și 23 de ani și vor învăța să devină lideri de inițiative pentru protejarea mediului în comunitățile din care provin. Fiecare parohie participantă la acest proiect pilot a desemnat câte doi tineri din comunitatea sa.

„Scopul proiectului este cel de conștientizare și învățare. Este un proiect inovativ pentru noi, Biserica Ortodoxă Română”, a explicat pentru Basilica.ro Părintele Ciprian Ioniță, consilier la Sectorul Social-Filantropic al Patriarhiei Române și președintele Federației Filantropia.

„Sunt copii din Republica Moldova, dar și din Arhiepiscopia Bucureștilor. Este o formare de lideri. Vor învăța anumite tehnici și strategii pentru a crea inițiative ecologice la ei în comunitate.”

Academia Liderilor Eco-Inițiative se desfășoară la Mănăstirea Caraiman în perioada 4-8 iulie 2022. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Academia Liderilor Eco-Inițiative se desfășoară la Mănăstirea Caraiman în perioada 4-8 iulie 2022. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Părintele Ciprian Ioniță a dat binecuvântarea pentru începerea taberei și le-a spus tinerilor:

„Veți învăța ca, în parohiile în care sunteți, împreună cu preoții care sunt îndrumătorii voștri spirituali, să dezvoltați anumite proiecte de ecologie, prin care să învățăm cum să ne purtăm cu natura, cum să ne confruntăm cu anumite probleme care apar din cauza schimbărilor climatice sau din cauza unor factori pe care noi i-am putea influența în bine.”

„Trebuie să ne gândim în primul rând că noi, ca și persoane, suntem creația lui Dumnezeu, iar natura este și ea creația lui Dumnezeu și trebuie să avem mare grijă de ea. Acest pământ este casa noastră și trebuie să fie nu doar a noastră personal, dar și a celor care vin după noi”, a adăugat președintele Federației Filantropia a Patriarhiei Române.

La sesiunea de cunoaștere, Cătălina Murariu, expert în educație ecologică, le-a spus participanților: „Voi sunteți cei care veți fi lideri pentru prietenii, colegii, vecinii voștri din parohii și împreună veți gândi inițiative care să aducă un plus pentru natura din comunitățile voastre, natura care este aproape de casele voastre. Toate acestea le veți învăța prin joc și experiență. Sperăm să legați prietenii și să vă conectați și cu natura”.

Academia Liderilor Eco-Inițiative se desfășoară la Mănăstirea Caraiman în perioada 4-8 iulie 2022. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Academia Liderilor Eco-Inițiative se desfășoară la Mănăstirea Caraiman în perioada 4-8 iulie 2022. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Cătălina Muraru a explicat pentru Basilica.ro că formarea a fost proiectată pe trei direcții: conectarea cu natura, dezvoltarea abilităților de lider și noțiuni de managementul proiectului – „cum să gândească o inițiativă, cum să o structureze și cum să facă ca lucrurile să devină realitate, să se transpună de la nivel de idee în concret”.

Tinerii desfășoară până vineri mai multe activități interactive și jocuri al căror scop este cunoașterea reciprocă, autocunoașterea și înțelegerea propriilor puncte forte și motivații. Totodată, participanții își însușesc noțiuni precum Biodiversitatea, Ecosistemul, Amprenta ecologică și Dezvoltarea durabilă.

O componentă importantă a taberei de formare va fi crearea unei atitudini pozitive față de mediul înconjurător, de valorizare a naturii. Astfel, unul din scopurile proiectului este ca tinerii „să înțeleagă valorile naturale pe care le au acasă, în preajma locuinței, în comunitatea din care provin”, a explicat Cătălina Murariu pentru Basilica.ro. Această conștientizare va fi primul pas către acțiune.

Academia Liderilor Eco-Inițiative se desfășoară la Mănăstirea Caraiman în perioada 4-8 iulie 2022. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Academia Liderilor Eco-Inițiative se desfășoară la Mănăstirea Caraiman în perioada 4-8 iulie 2022. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Actuala sesiune de formare este un proiect pilot, care va evalua cât de multe știu copiii despre ecologie și despre relația dintre ecologie și Biserică și cât de mult se poate extinde proiectul. La o dată ulterioară va exista și o întrunire a clericilor din parohiile implicate în proiect.


Biserica Ortodoxă Română, prin intermediul Federației Filantropia și al Misiunii Sociale Diaconia, derulează proiectul pilot „Eco-inițiative în parohiile Bisericii Ortodoxe Române din România și Republica Moldova”. Proiectul se realizează în parteneriat cu Fundația Caritas Ambrosiana din Milano, Italia.

În proiect vor participa 16 echipe locale (8 în România, selectate din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor – București, Ilfov și Prahova – și 8 în Republica Moldova), reprezentate de un număr de 160 de tineri. Este primul proiect de acest tip din Biserica Ortodoxă Română.