Reprezentanții celor 22 de organizații membre ale Federației Filantropia s-au întrunit, în data de 19 aprilie 2018, în ședința bianuală, sub președinția Pr. Ciprian Ioniță, consilier patriarhal coordonator la Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române și președintele Federației. Lucrările ședinței au fost deschise de către PS Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.
În cadrul acestei întruniri de lucru au fost prezentate activitățile desfășurate în teritoriu în anul precedent și au fost aprobate noi proiecte care pun în lumină viața socială a Bisericii.
Pr. Ciprian Ioniță, Președintele Federației Filantropia, a amintit că în 2017 au fost aprobate două mari proiecte care urmează a fi implementate: unul privitor la formarea asistenților sociali prin Programul Erasmus +, și altul, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, pentru dezvoltarea unei politici publice alternative, dar și despre extinderea programelor de formare profesională, precum ”Pedagog social” și ”Manager de responsabilitate socială”, ce s-au desfășurat în mai multe județe din țară.
Ședința bianuală, care a avut loc la Centrul de formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București și a fost precedată mai apoi de o întrevedere cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care le-a recomandat membrilor Federației să pună accent pe continuitate și calitate în misiunea social-filantropică.
„Este bine ca în activitățile noastre, chiar dacă nu dezvoltăm multe lucrări, cele pe care le realizăm din punct de vedere filantropic să aibă continuitate și calitate.”, a menționat Preafericirea Sa.
Federaţia Filantropia este o organizaţie privată non-profit care funcţionează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și reuneşte 22 din cele mai active asociaţii şi fundaţii care lucrează în domeniul social în eparhiile Patriarhiei Române.
Misiunea Federaţiei este să sprijine Biserica în lucrarea ei social-filantropică săvârşită pentru oameni şi comunităţile lor, în spiritul învăţăturii creştine.