În perioada 9-11 iulie 2018, delegația română, formată din 10 preoți, manageri ai organizațiilor nonguvernamentale membre ale Federației Filantropia, s-au deplasat la Bruxelles, Belgia, la invitația dnei europarlamentar, Maria Grapini, pentru a participa la evenimentul organizat cu ocazia Centenarului, cât și a 10 ani de activitate a Federației Filantropia, desfășurat în Parlamentul European, numit „Rolul Ortodoxiei în Europa și în România”.

Evenimentul, dedicat românilor și ortodocșilor din întreaga Europă, a reunit participanți precum: eurodeputați din Grecia, Cipru, România, reprezentanți ai Ambasadei României în Bruxelles, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă instituțiile europene, Federația Filantropia din România, reprezentantul Bisericii Ortodoxe la UE, reprezentantul Bisericii Ortodoxe din Cipru și români care trăiesc în Belgia.

Obiectivul principal al conferinței, vizat de către organizatorii evenimentului, l-a reprezentat nevoia unității și solidarității, cât și rolul Ortodoxiei în Europa și în România.

În încheierea evenimentului dna Maria Grapini a declarat: „Ce poate fi mai minunat decât să pui la un loc credința, ortodoxia și cultura, să comunici cu sufletul si să construiești punți între oameni și națiuni? Acesta trebuie să fie proiectul european și național!”.

De asemenea, reprezentanții Federației Filantropia, din dorința de a pune bazele unor viitoare colaborări în domeniul social, în vederea dezvoltării și susținerii programelor sociale dezvoltate în România, au participat la diverse întâlniri de lucru, printre care amintim: reprezentanții Federației Băncilor de Alimente, cât și cu reprezentanții organizației Eurodiaconia de la Bruxelles.

Participarea la această vizită de lucru a deschis noi oportunități de colaborare și perspective de a realiza, în viitorul apropiat, proiecte împreună cu diverse instituții europene.